25 decembrie 2010

Predica de Craciun- Parintele Cleopa




  Mare este praznicul imparatesc de astazi. S-a nascut Hristos Domnul din Fecioara Maria in pestera cea saraca din orasul Betleem. Astazi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pamant ca sa ne indumnezeiasca, sa ne izbaveasca de intunericul necredintei si de legatura pacatelor si sa ne ridice din nou la cinstea cea dintai. Sunt, iata doua mii de ani de cand s-a intrupat Mantuitorul lumii, de cand s-a culcat in iesle, de cand L-au cinstit magii cu daruri - aur, smirna si tamaie -, de cand Il cauta Irod sa-l ucida, de cand I s-au inchinat pastorii din Betleem si de cand I-au cantat ingerii primul colind, prima cantare ingereasca de bucurie si impacare. Imnul pacii si al impacarii intre cer si pamant, intre Dumnezeu si oameni pe care l-au cantat ingerii la Betleem este acesta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire.




  Astazi si Biserica noastra Ortodoxa salta de frumusetea cantarilor care au inceput sa se cante cu mult mai inainte de Craciun: "Hristos Se naste, slaviti-l; Hristos din ceruri, intampinati-l; Hristos pe pamant, inaltati-va. Cantati Domnului tot pamantul!" (Catavasiile Nasterii Domnului).
 Astazi copiii cu steaua vestesc bucuria Nasterii Domnului in casele noastre, iar crestinii canta pe tot pamantul colinde sfinte care veselesc inimile credinciosilor si slavesc pe Iisus Hristos, care a venit la noi sa ne impace si sa ne mantuiasca.
  Astazi clopotele vestesc Nasterea Domnului pe pamant, iar Sfintele Biserici, pline de credinciosi, salta de bucurie si de frumusetea slujbelor, caci astazi a venit la noi Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. Astazi toti crestinii buni, impacati unii cu altii si dezlegati de pacate, vin la biserica sa cante, sa se roage, sa-l intampine pe imparatul Hristos si sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului.
  Sa stiti, fratilor, ca Hristos S-a nascut cu trupul numai o data la Betleem, dar duhovniceste Se naste permanent in inimile si sufletele noastre, prin biserica, prin rugaciune, prin Sfanta Liturghie si prin Sfintele Taine. Caci pestera din Betleem s-a transformat in nenumarate biserici crestine, raspandite astazi in toata lumea. Ieslea in care S-a culcat Hristos este inlocuita astazi cu Sfintele Altare in care se savarseste Sfanta Liturghie si se sfinteste Trupul si Sangele Domnului. Fecioara Maria inchipuieste Biserica Legii harului intemeiata de Hristos, pe care nici portile iadului nu pot s-o biruiasca (Matei 16, 18).
Iosif inchipuieste Legea Veche, care nu poate mantui pe oameni. Steaua de la rasarit, care calauzea pe magi, este invatatura Sfintei Evanghelii, care calauzeste pe toata lumea spre Dumnezeu pe calea mantuirii. Magii inchipuiesc toate neamurile pamantului chemate la credinta crestina. Pastorii oilor de la Betleem inchipuiesc pe toti pastorii Bisericii Ortodoxe - episcopi, preoti si diaconi - care pastoresc turma lui Hristos spre mantuire. Iar darurile aduse de magi inchipuiesc toate faptele bune pe care trebuie sa le facem si sa le inchinam lui Hristos.





   Fara pastori sufletesti, fara Biserica, fara Sfanta Liturghie, fara Sfintele Taine, fara credinta dreapta si fapte bune, Hristos nu vine la noi, nu Se naste in inimile si casele noastre si nu ne putem mantui. Deci sa iubim biserica precum iubim pe Iisus Hristos Domnul. Sa ascultam de preoti si episcopi asa cum ascultam de Dumnezeu. Sa traim in dragoste unii cu altii, ca toti suntem frati si copii ai lui Hristos. Sa cantam astazi cantari de lauda Pruncului Iisus Care S-a nascut pe pamant pentru mantuirea noastra si sa ne rugam impreuna ca Domnul pacii sa faca pace in sufletele noastre, sa faca pace intre toate popoarele pamantului, ca sa ne izbavim de razboaie si de moarte si sa putem canta impreuna cu totii cantarea pe care o cantau ingerii la Betleem: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace si intre oameni bunavoire. Amin.


15 decembrie 2010

De ce unii rai sunt pedepsiti din lumea aceasta,si de ce nu toti-Sfantul Ioan Gura de Aur

-  Zice-va cineva: Iata acela, bogatul, care savarseste asuprirea, hrapirea, nedreptatea- care in fiecare zi doseste din cele ale saracilor,  nu are nimic a suferi. Si iata altul,  care-si petrece vremea in bunatate,in cumpatare, in dreptate, si care-i impodobit cu toate florile virtutii, si cu toate acestea se zbate in saracie, in boli si in alte necazuri. Asadar, acestea va scandalizeaza? Da. Atunci, daca vedeti multi din cei ce savarsesc harapire, loviti de pedepse- si pe altii sau chiar pe unii din cei ce traiesc in virtute bucurandu-se de indestularile pamantesti, de ce nu intoarceti judecata si nu dati dreptate Domnului?
-  Pentru ca tocmai aceasta este ce ma scandalizeaza mai mult. De ce dintre doi oameni rai, unul este pedepsit,iar pe celalalt il ocoleste pedeapsa? si dintre doi oameni buni, de ce unul e indestulat, iar celalalt traieste in incercari? Aceasta este tocmai o prea inalta aratare a dumnezeiestii intelepciuni. Daca Dumnezeu ar pedepsi aici pe pamant, pe toti cei rai si ar cinsti pe toti cei buni, zadarnica ar mai fi ziua judecatii. Daca, dimpotriva,  n-ar pedepsi pe nici un pacatos si n-ar da cinstire nici unui drept, raii ar ajunge mai rai si inca foarte rai, si acei carora le place a huli pe Dumnezeu inca si mai mult l-ar huli, si ar zice ca intelepciunea este cu totul lipsa de la carma acestei lumi. Asa ca, daca acum, cand raii sunt cateodata pedepsiti,iar bunii cateodata rasplatiti, ce s-ar zice daca nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti? Pentru aceasta Dumnezeu pedepseste pe unii rai si nu pe toti-si cinsteste pe unii buni, dar nu pe toti. El nu pedepseste pe toti pacatosii, ca sa va incredinteze ca este inviere. Pedepseste pe anumiti, ca sa sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoara in suflet, pe indiferenti. Asemenea, El cinsteste  pe unii buni, ca sa atraga, prin dulceata acestei cinstiri si pe altii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteste pe toti, ca sa va faca sa intelegeti ca este o alta vreme cand toti isi vor primi rasplata.
- Daca ar fi toti rasplatiti ,aici, dupa virtutea lor, greu s-ar mai putea crede in inviere, si ,daca nimeni n-ar fi rasplatit dupa virtutea lui, apoi multimea omeneasca inca si mai indiferenta s-ar face. Iata pentru ce Dumnezeu pedepseste pe unii si nu pedepseste pe altii. El slujeste astfel si celor pe care-i pedepseste, spaland rautatea unora si facand pe altii mai intelepti prin pedepsirea acelora...

9 decembrie 2010

Cuviosul Antonie de la Optina - despre rabdarea necazurilor

" In orice necaz, si in boala, si in saracie,si in stramtorare, si in nepricepere, si in toate neplacerile e mai bine sa ganditi si sa vorbiti cu sine mai putin, si prin rugaciune, desi scurta, sa va apropiati de Hristos Dumnezeu si de Preacurata Lui Maica, pentru ca asa va fugi duhul tristetii amare, iar inima se va umple de nadejde in Dumnezeu si de bucurie. Ca si cand nu te-ar fi lovit necazul, ca si cum nu ti s-ar fi intamplat nici o nenorocire, sa spui : "Eu rabd acestea pentru Iisus Hristos! " Numai daca spui acest lucru iti va fi mai usor. Caci numele lui Iisus Hristos e puternic. Datorita Lui, toate necazurile inceteaza, iar diavolii pier. Se va potoli si necazul tau; va inceta si lipsa de curaj cand vei chema dulcele Lui nume. Doamne,  ajuta-mi sa vad pacatele mele; Doamne , da-mi rabdare, marinimie si blandete !
                                    

7 decembrie 2010

Un document roman despre Mantuitorul Iisus Hristos

 In Biblioteca "Lazaristilor" din Roma, s-a gasit nu de mult timp, o scrisoare care are o importanta istorica. Este o epistola pe care a scris-o Publius Ventulus, ca guvernator al Iudeii, Cezarului,in care este vorba despre Mantuitorul Iisus Hristos. Epistola este scrisa in limba latina din timpul in care a predicat Domnul Iisus Hristos pentru prima data inaintea poporului. Ea suna asa:
" Am inteles, Cezare, ca ai dori sa stii despre barbatul plin de virtute, cu numele de Iisus Hristos, pe care poporul Il tine de profet, iar invataceii Lui zic ca este Fiul lui Dumnezeu, creatorul cerului si al pamantului. In-adevar, Cezare, in fiecare zi se aud despre acest barbat lucruri minunate;  in scurt zis: El inviaza mortii si vindeca bolnavii.
Este de statura mijlocie, fata ii este plina de bunatate si exprima o demnitate maiestuoasa, astfel ca uitandu-te la El te cuprind, fara sa vrei, simtaminte de teama dar si de iubire. Parul Lui pana la urechi are culoarea nucilor coapte, iar de acolo pana la umeri este de culoare deschisa blond stralucitor. Il poarta dupa datina Nazarinenilor, cu carare pe mijloc. Fruntea este neteda, fata fara creturi si pete. Barba Lui este de culoarea parului din cap, creata dar nu prea lunga si despartita in mijloc.  Privirea Ii este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi drept in ochi. Daca mustra inspira frica dar indata ce a mustrat plange.  Desi este strict, El este amical si amabil. Se zice ca nimeni nu l-a vazut razand niciodata, adeseori insa plangand. Mainile si bratele Lui sunt frumoase. Intretinerea cu El este pentru toti placuta si daca se prezinta undeva, se arata foarte modest. Are o tinuta foarte frumoasa si majestuoasa. Mama Lui este cea mai frumoasa femeie din aceste parti.
  Daca doresti sa-L vezi, Cezare,precum mi-ai scris candva, atunci ma instiinteaza si eu ti-l voi trimite indata.
Desi n-a studiat niciodata, cu toate acestea cunoaste toate stiintele. El umbla descult si fara acoperamant pe cap.  Multi rad daca-L vad din departare dar indata ce vin in apropierea Lui tremura si totodata Il admira.  Se zice ca in aceste parti nu s-a mai vazut niciodata un asemenea barbat.  Iudeii afirma ca n-au mai auzit de o invatatura ca cea primita de la El.  Multi zic ca El este Dumnezeu, altii ca este amicul Lui. Iudeii acestia rautaciosi il supara in tot felul.  Se zice ca niciodata nu este multumit si cauta sa indestuleze pe fiecare.
  In tot cazul stau gata Cezare,a implini orice porunca referitoare la El."

                                        (IERUSALIM, ziua a saptea, luna a unsprezecea
                                            Publius Ventulus, guvernator al Iudeii )


                  

6 decembrie 2010

Prima dragoste

      -Dragostea este sentimentul suprem si de aceea trebuie sa se intemeieze si sa se alimenteze din cugetari adanci, vrednice de rodul pe care il hranesc. Aceste teme fundamentale sunt: moartea, viata, timpul, vesnicia, dincolo de care, invaluit in Dragoste, petrece Dumnezeu. Tanarul preocupat de astfel de ganduri va renunta usor la raceala aroganta a eroilor de televiziune, preferand smerenia si blandetea oamenilor cu adevarat puternici, care-si revarsa dragostea lor din belsug, pentru ca o au.
     -Noi suntem oameni, oameni care tanjesc dupa o vorba de alint, dupa o vorba de mangaiere care sa ne smulga singuratatii, oricat de mult nu am lupta pentru a parea mai duri, mai "altfel". Pentru ca toti suntem fii ai Celui Preainalt (Psalm 81,6), fapturi atat de minunate (Psalm 138,14)
    -Tinerii au fugit din Biserica pentru a-si trai o inchipuita libertate, dar au sfarsit prin a se injuga la carul greu al singuratatii, geloziei ucigatoare si al despartirilor care-i ranesc pe viata. S-au dus sa invete despre dragoste, plecand de la Cel Care este Dragostea. Cel care a zidit urechea, oare nu aude? Cel Care a facut ochiul, oare nu va vedea? ii intreaba pe unii ca acestia proorocul David.(Psalm93,9) Oare Cel care este Dragostea nu stie sa va invete sa va iubiti?
    -Nicaieri femeia nu e mai inaltata decat in Biserica, ea e iubita de barbatul sau "asa cum Hristos a iubit Biserica" (Efeseni,5,25), adica pana la jertfire de sine. Ea este icoana vie a lui Dumnezeu. De aceea mi se par extraordinare cuvintele unui preot roman contemporan, care , adresandu-se tanarului crestin, il atentioneaza cu blandete: "Fiule, ia aminte, atunci  cand vei vrea sa dai alesei tale primul sarut, sa te gandesti ca trebuie sa saruti o icoana a lui Dumnezeu".  Nimeni inca nu a filmat un astfel de sarut, pentru a-l expune pe ecranele televizoarelor.


                    ( Ierodiacon Savatie Bastovoi-Intre freud si Hristos)



5 decembrie 2010

Sfaturi duhovnicesti - Parintele Paisie Aghioritul

-Parinte, ce sa fac ca sa ajung sa-l iubesc pe Dumnezeu?
-Ca sa-L iubesti pe Dumnezeu, trebuie sa pornesti de la jertfa.  Cand omul nu se socoteste pe sine si se jertfeste, atunci lucrurile decurg firesc: il iubeste pe aproapele sau, il iubeste si pe Dumnezeu. Toti cei care spun ca-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu se jertfesc pt aproapele lor, " L-au iubit pe Dumnezeu cu gura lor, dar cu limba L-au mintit pe El"
-Parinte, cum se poate inmulti dragostea fata de Dumnezeu?
-Sa-l aveti pururea pe Dumnezeu in mintea voastra, sa cugetati la Dumnezeu, sa rostiti Rugaciunea lui Iisus, sa vorbiti cu Dumnezeu. Facand omul aceasta lucrare, simte dragostea lui Dumnezeu la inceput putin, iar mai tarziu, pe masura ce inainteaza , o simte tot mai mult.  Mintea si-o tine de acum permanent la Dumnezeu si nu-l mai atrage nimic din cele pamantesti si desarte. Dragostea catre Dumnezeu se inflacareaza in inima lui, i-o umple, iar el nu vrea sa mai cugete la nimic altceva decat la Dumnezeu.  Nimic din cele ale lumii nu-l mai intereseaza si se gandeste neincetat la Parintele Ceresc. Vezi, stiinta ii captiveaza pe cei preocupati de descoperiri. Dar oare de ce nu suntem noi absorbiti de Hristos?

4 decembrie 2010

"Trezire duhovniceasca"-Parintele Paisie Aghioritul

-Parinte, cum poate trai cineva corect crestineste in societatea de astazi, fara sa ne sminteasca oamenii care traiesc departe de Dumnezeu?
-De ce sa se sminteasca de ceilalti care nu sunt aproape de Dumnezeu?  Daca ar fi fost dintr-o familie cu sapte-opt copii si pe unul-doi din frati i-ar fi atras satana si ar fi trait o viata pacatoasa, i-ar fi smintit viata lor pacatoasa?
-Nu , ci i-ar fi durut, deoarece ar fi fost vorba de fratii lui.
-Asadar, raul se afla in noi.Nu avem dragoste, de aceea nu-i simtim ca pe fratii nostri pe toti oamenii si ne smintim de viata lor. Toti formam o familie mare si suntem frati, pentru ca toti oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Daca, intr-adevar, am simti ca toti oameniii suntem frati, ne-ar durea pentru cei ce traiesc in pacat si nu ne-ar  sminti viata lor pacatoasa, ci ne-am ruga pentru ei. Iar daca ne smintim, raul se afla in noi, nu este inafara de noi. Cand ne smintim, sa ne spunem noua insine: "Tu pe cati ai smintit? Si nu vrei sa-l rabzi pe fratele tau? Pe tine cum te rabda Dumnezeu, cu atatea cate faci ?
 Ganditi-va la Dumnezeu, la Maica Domnului, la ingeri,care ii vad pe pamant pe toti oamenii-ca si cum s-ar afla intr-un balcom mare si ii vad pe oameni, care sunt adunati in piata-pe unii cum fura, pe altii cum se cearta, pe altii cum pacatuiesc trupeste, etc. Cum ii rabda?  Cum rabda ei toata rautatea si pacatul ce exista in lume?  Iar noi sa nu rabdam pe fratele nostru ?  Este infricosator !

3 decembrie 2010

Cuvinte de imbarbatare atunci cand ai cazut in pacat..

  Cele mai frumoase cuvinte care m-au ajutat si care mi-au patruns in suflet,le-am regasit la Laurentiu Dumitru.. Hristosnu vrea sa fim niste farisei care isi numara faptele bune,adica victoriile acestea mici si vremelnice,ci vrea niste ostasi neinfricati,raniti,schiopi,dar neinfricati. Noi nu vom merge la judecata cu o desaga de fapte bune sau rele,ci cu ceea "in ce ne vom afla",asa a zis Hristos. Importanta este starea noastra,important este "dorul dumnezeiesc" care trebuie sa arda in noi. Asa ca,nu este nici un fel de lasitate in a cadea si a te ridica,in alergarea aceasta inapoi in bratele lui Dumnezeu. Singura lasitate care i se poate imputa omului este aceea de a fi cazut si de a nu se fi ridicat. Si asta pentru ca e absolut omenesc sa gresim,dar nu e omenesc sa ne placa greseala. Noi trebuie "sa ne inciudam" pe greselile noastre,sa ne smucim iarasi iara pe covorul luptei acesteia omenesti,unde adversari ne sunt firea noastra cazuta si diavolul. Ura cu care isi uraste omul greseala care l-a ranit,de multe ori,e suficienta pentru a ne pazi de repetarea greselii. Iar Hristos,spre deosebire de arbitrii omenesti,ne ofera iara si iara sansa de a ne infrunta adversarul,de acum cu experienta si maturitatea infrangerii. Hristos nu ridica degraba mana adversarului nostru,chiar si atunci cand zacem trantiti si neputinciosi. Dar si Hristos,ca orice "antrenor"iscusit,ne mai trimite din cand in cand pe covor cu adversari mai mari si mai grei decat noi,nu ca sa ne scoata pe urma ochii cu infrangerea noastra,ci pentru a ne antrena prin incaierari mai crancene. Aparent,noi pierdem de fiecare data,dar asta este doar o aparenta,deoarece, daca ni s-ar da un adversar pe masura noastra,de categoria noastra,noi l-am invinge. Si acest adversar ni se va da in cele din urma,o singura data,in lupta finala.El nu numai ca va fi de aceeasi greutate,de aceeasi inaltime,de aceeasi varsta cu noi. Adversarul acesta final cu care ne vom bate vom fi chiar noi insine,atunci ,in clipa Judecatii. In cuvantul despre moarte al Sf. Ignatie Briancianinov este chiar o explicatie interesanta cum de reusesc Sfintii,careau ajuns pe inaltimea culmilor duhovnicesti,sa se vada totusi pacatosi si neputinciosi. Si zice Sfantul,Dumnezeu sloboade fiecaruia diavoli spre ispitire pe masura virtutilor si ,indata ce omul a inaintat in lupta si experienta duhovniceasca,se schimba si tura de diavoli care il ispitesc,mai vicleni,mai puternici. De aceea,si Sfintii se simt tot timpul neputinciosi,pentru ca au intotdeauna un adversar mai puternic decat ei.Ceea ce nu inteleg cei mai multi credinciosi,este faptul ca Dumnezeu nu cere de la noi o "desavarsire morala",ci sfintenie. Sfintenia,spune Sf. Macarie Egipteanul,nu consta in buna indeplinire a unor reguli puse inainte,in practicarea unor nevointe spectaculoase,ci in umilinta inimii. Sunt oameni pe care nevointele ii aduc la umilinta inimii,dar sunt si cei care,din cauza ca fac ceva mai mult decat altii,se inalta. Dar   Dumnezeu ii iubeste si pe acestia,si ,de aceea,le infrumuseteaza lupta. Dumnezeu isi retrage harul Sau pentru putin si ei cad in pacate mai mari sau mai mici,in dependenta de gradul de mandrie care i-a cuprins. Sfantul Ignatie Briancianinov zice ca Dumnezeu ne abandoneaza in aceste pacate nu numai pentru a ne smeri,darsi pentru a ne imbogati in experienta duhovniceasca..Cineva care a facut intotdeauna toate " ca la carte",nu va putea fi niciodata de folos unui frate cazut,pentru ca nu-l va intelege. Sfantul Ignatie zice ca din acestia nu pot iesi duhovnici,pentru ca ,chiar daca au sfintenie,nu stiu sa ofere sfaturi tamaduitoare. Asa ca Dumnezeu ,Care ne stie nu  numai trecutul si prezentul,ci si viitorul,stie si pe cei care ne vor iesi in cale de-a lungul vietii,si ne sloboade pacatele lor sau cel putin ""chipul pacatelor "lor-ca sa-mi ingadui o sintagma personala,ca sa-i putem odihni,la nevoie,pe umarul nostru ranit,dar incercat si intarit. Desigur ,Sfantul Ignatie face mai mult referire la pacatele mai putin grave,cum ar fi lenea,totopeala,imbuibarea,mania. Mai putin grave in sensul ca repede vin si repede se duc,nimeni nu se poate pazi de ele,daca nu-l ajuta harul. Aceasta nu intra in contradictie cu zicerea Parintilor precum ca Dumnezeu nu sloboade nimanui ispite peste putere si ca,daca cineva a cazut intr-un pacat mare,a facut-o prin propria alegere. Nu. Pur si simplu,uneori anume caderea in acest pacat mare a fost slobozita prin pronie Dumnezeiasca,deoarece nevoitorul a fost atat de puternic,incat a putut sa o depaseasca. Multi nu sunt lasati sa cada pentru ca nu ar mai gasi putere si vointa sa se intoarca spre El. Si El ne va primi.     Proloagele noastre sunt pline de caderi dintre cele mai grozave,dar care s-au facut prielej de intoarcere la Dumnezeu.Daca-ti aduci aminte de taranul care,lucrand la tarina ,a vazut o femeie gravida si ,vrand sa vada cum sta pruncul intransa,a taiat-o. Cand si-a revenit,s-a ingrozit de ceea ce facuse si a fugit la Parintii din pustia din apropiere sa-i intrebe daca mai este scapare pentru dansul. Asa a ajuns calugar,desi pana la savarsirea crimei,marturisise el insusi,nu a rostit nici o rugaciune catre Dumnezeu. Pe urma,pentru rugaciunile lui,Dumnezeu a descoperit ca a iertat si pacatele femeii.  Din cate cunosc eu Vietile Sfintilor si Patericele,cam trei sferturi din Sfintii pe care ii lauda Biserica s-au "impacat cu Dumnezeu",cum zice Apostolul Pavel,dupa ce au savarsit pacate grozave.  Desigur,exista si ispita in care cad multi,ca se arunca singuri in pacate mari,cu gandul ca pe urma se vor sfinti. Exista o gramada de secte pseudocrestine care sustin acest lucru,ce-i drept,prima conditie o indeplinesc bine,adica pacatele,mai slabut insa cu sfintenia. Cei care reusesc sa iasa din pacate mari n-ar fi mai laudati decat cei statornici,daca a iesi din ele n-ar fi mai greu decat a sta intr-un echilibru caldut.
  Cum dar sa crezi ca vei reusi sa iesi din pacatele mari,pe care iti propui sa le faci,daca tu nici din acestea pe care le ai nu poti iesi?  [...] Problema este ca pentru noi,crestinii,alta parte este numai iadul. Noi,sau ramanem pe covorul de lupta,care ,zice Dostoievski,este inima omului,si luptam sau suntem aruncati "in intunericul cel mai dinafara".  Aparent,orice iesire din covor pe care o suferim acum ne pare neinsemnata,ea insa va fi fatala in lupta finala. Desi noi acum suntem la antrenamente,totusi,trebuie sa ne luptam de-adevaratelea,sa nu ne  desconsideram adversarul. Cred ca ai vazut vreodata ocompetitie de sumo. Regulile acestei lupte sunt foarte simple,pur si simplu trebuie sa-ti impingi adversarul afara de pe covor. Astazi,insa lupta aceasta traditionala japoneza este doar o imitatie a ceea ce afost ea initial. In vechime,aceasta lupta era un echivalent al luptelor de gladiatori la romani. Cercul in care se luptau era inconjurat de sulite ascutite de bambus. Asa ca,cel care era impins afara din cerc,cadea in aceste tepuse. De aceea,sumoistii si pana astazi sunt atat de grasani. Acesti luptatori erau ingrasati special in scopul de a oferi opriveliste cat mai sangeroasa,deoarece un corp mai mare are mai mult sange decat unul mic.
Noi insa n-ar trebui sa ne lasam ingrasati pentru a ne face priveliste ingerilor si oamenilor in ziua judecatii. Gandeste-te numai ca de fiecare data cand vezi la televizor un sumoist impins afara din covor,el de fapt,a murit. Asa ar trebui sa ne vedem si pe noi la fiecare infrangere. Sa vedem si sa traim mortile acestea,pentru ca,stim bine,din fiecare moarte ne inviaza Hristos.Asa ne incredintam de neputinciosia mortii si de atotputernicia Invierii. Noi avem nevoie de aceasta incredintare,noi nu putem trai fara Inviere. Dar ce fel de Inviere fara moarte? De aceea.Hristos ne lasa morti provizorii,caderile noastre,ca sa nu ne despartim nici o clipa de bucuria invierii.De fapt,noi nu facem decat sa inviem neincetat,sa inviem cu disperare si nesabuinta,sa ne desprindem,cu fiecate smucitura din mlastina pacatelor si a greselilor noastre,pentru smucitura finala,prin care vom trece pentru totdeauna de la lupta la odihna,de la infrangere la biruinta,de la moarte la viata."

2 decembrie 2010

Lupta pentru mantuire-Sfantul Ioan Gura de Aur

   "Fratii mei, nu exista oameni mai fericiti decat cei care mostenesc Imparatia cerurilor. Si nu exista oameni mai nefericiti decat cei care o pierd.  Daca cel care este surghiunit de pe pamantul tarii sale are parte de compasiunea tuturor, iar cel care pierde mostenirea pamanteasca este considerat vrednic de mila de toti, cu  cat mai amar ar trebui sa plangem pentru cel care este  alungat din tara cereasca, pentru cel care pierde bunatatile nestricacioase ale Raiului, pentru cel care se duce in gheena fara sfarsit.  Cu adevarat, nu exista om mai vrednic de plans decat acesta. Nu numai din cauza ca va fi dat iadului pentru totdeauna, dar mai ales pentru ca va fi dat iadului fiindca asa a voit el.  Din nenorocire, astazi necredinta este stapana pretutindeni, fiind mai mare decat pe vremea lui Iisus in Ierusalim.  Cu totii suntem vrednici de plans, pentru ca am cazut din fericire, din bucurie, din slava, din stralucire, din bunatate, sau asa cum spune Apostolul Pavel, din cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El (1 Cor.2,9).  Dumnezeu ne-a creat din nimic, ne-a asezat in Paradis, ne-a invrednicit sa comunicam cu El si ne-a fagaduit o viata fericita, cu toate ca noi nu I-am dat nimic in schimb. Asadar, ce nu va darui celor care cu buna stiinta se nevoiesc si se jertfesc la tot pasul pentru numele Sau?  L-a dat la moarte pe singurul Sau Fiu pentru mantuirea noastra, chiar daca noi eram vrasmasii Sai.  Atunci ce nu va face pentru noi daca Ii vom fi prieteni ?  Dar in mod straniu, in vreme ce El cauta in orice chip sa ne castige prietenia, noi nu ne ingrijim cu ravna sa o dobandim.  In vreme ce El ne cheama sa mostenim bunatatile Sale, noi suntem lenesi si indiferenti .
  Sa raspundem,fratii mei, la chemarea lui Dumnezeu, ca sa ne bucuram de roadele iubirii Sale. In ce fel? El insusi ne spune:  Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc (Ioan 15,14).  O,Doamne!  Pe noi, neinsemnatii, neputinciosii si pacatosii ne numesti prietenii Tai?  Tu, care esti mare, atotputernic si Dumnezeu fara de pacat Creatorul si Domnul universului? Ce nu se cade,deci sa facem si sa induram pentru Dumnezeu, daca de multe ori, pentru prietenia omeneasca, ne punem viata in primejdie ?"