19 noiembrie 2012


Tinerii în Societate

Anii trec și realizezi că doar înlăuntrul tău poți găsi ceea ce ai căutat în lumea întreagă

Era ora 17.40 și trebuia să mă întâlnesc cu cineva la o cafenea pentru a ne ajuta cu un sediu pentru asociație. Când am intrat m-am întâlnit cu Edi, un fost coleg de muncă pe care l-am cunoscut acum 8 ani. Un om deosebit, un caracter puternic, un bărbat tare și foarte ambițios. Ne-am cunoscut în 2004 când eram amândoi studenţi şi lucram la o mică firmă din Brăila, făceam naveta zilnic din Galați. Era un job de studenţi, lucram în ture, 12 cu 24. Era un contact center... salariul era destul de frumuşel, munca nu era cine ştie ce. Aveam şi mult timp liber.
Stăteam la discuţii între colegi ore-n şir. Mi-aduc aminte cum mă contraziceam cu Edi în legătura cu existenţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos. Au fost zile frumoase. Îl apreciem pentru că era un tânăr foarte ambiţios şi hotărât, termina Facultea de Geografie şi spunea că vrea să urmeze masterul şi apoi doctoratul. Era pasionat de fotografie. Mergea în anumite locuri şi stătea 2-3 ore doar pentru a reuşi să scoată o poză bună. Şi mie îmi plăcea să fac fotografii dar nu aveam răbdarea lui. Preferam să vin acasă cu 50 de poze bune decât cu 2 perfecte, pe care oricum nu-mi ieșeau.
Au trecut anii şi ne-am întâlnit în această cafenea liniştită, unde amândoi ne-am povestit pe scurt viaţa. A fost o întâlnire de suflet şi am învăţat câteva lucruri pe care vreau să le împărtăşesc şi cu voi.
Edi nu a mai făcut doctoratul, dar a ajuns să aibă propria lui firmă în interesul căreia să călătorească în toată lumea. Are un mic business de succes în care a investit 18 pe ore pe zi, şi prin care astăzi încasează miliarde. N-ar fi suportat viaţa de profesor universitar, ar fi fost prea plictisitor pentru el. Pe plan personal încă nu s-a aşezat deşi ar fi vrut. La un moment dat îl întreb: „Cu toate astea, eşti împlinit acum?” Răspunsul vine oarecum aşteptat: „Nu”. Îmi spune sincer că simte că a pierdut ani de viaţă preţioşi... simte că a investit prea mult din timpul lui şi obţinut prea puţin.
Mă uitam la el şi vedeam un om care a reuşit să plece de la 0 şi să mute munţii cu ambiţia, puterea şi inteligenţa lui, dar totuşi nu era fericit. Un om pasionat de geografie, fotografie, şi moto-cross, părea că nu şi-a găsit împlinirea în niciuna din ele.
Când eşti adolescent ai toată viaţa înainte, îţi faci o mie de planuri şi ţi se pare că nimic nu-ţi poate sta în cale. Atunci nu asculţi pe nimeni, sfaturile celor maturi sau mai în vârstă ţi se pare poveşti de adormit copiii. Poruncile lui Dumnezeu par la fel doar percepte bune de urmat pentru cei pasionaţi şi nicidecum adevăruri universale.
La tinereţe te arunci în toate plăcerile lumii şi în tot ce are ea de oferit şi crezi că vei dobândi totul... trebuie doar să lupţi. La vârsta tinereţii boala, suferinţa, singurătatea, neîmplinirea, eşecul... sunt concepte, care dacă nu le simţi pe pielea ta, ţi se par că nu există şi nu te vor atinge niciodată. Atunci eşti de neoprit. Priveşti doar înainte şi numai înainte, aşteptănd să urci încă o treaptă şi încă o treaptă, fără să priveşti înapoi.
Şi totuşi... se întâmplă ceva ciudat. Anii trec, lucrurile încep să se aleagă atât pe plan profesional cât şi pe cel personal. Dacă până-n jurul vârstei de 30 de ani nu te-ai aşezat pe ambele planuri, cu greu o vei mai face de acum înainte.
Odată trecut de 30 de ani entuziasmul scade, greutăţile vieţii te apăsă, descoperi că lumea nu este aşa roz, că idealurile tale de la tinereţe, multe s-au împlinit, dar nu ţi-au adus fericirea mult dorită, iar cele pe care încă le ai le vei urmări cu precauţie, având rezerva că nici acestea nu te vor împlini.
Odată trecut de vârsta de 30 de ani începi să te uiţi mai puţin înainte şi mai mult în spate. De acum nu se mai pot face multe, nu mai pot apărea schimbări majore pe plan personal şi profesional. E vremea bilanţului, e vremea să vezi ce-ai făcut bine şi ce-ai făcut rău în urma ta.
Nu eşti bătrân dar treci într-o altă etapă de vârstă. Acum mai importante decât planurile tale devin copiii şi viitorul lor.
Încep să-ţi moară bunicii, părinţii, unchii, mătuşele... şi aceste pierderi te marchează. Dacă la tinereţe erai ateu convins, necazurile vieţii te înmoaie şi deviii mult mai deschis la a crede în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu devine singura speranţă.
Încep să se mai răcească şi prieteniile, fiecare fiind ocupat cu familia şi lucrul lui. Dintr-un număr mare de prieteni în adolescenţă, dacă mai rămâi cu 2-3 prieteni adevăraţi după 30 de ani, cu care să te bucuri de cele ale vieţii şi să pui baza în ei la necaz.
Cu cât trece vremea cu atât înţelegi că lumea cu ale ei oferte, promite mult, dar îţi oferă puţin. Aşa se face că devine din ce în ce mai interesantă şi atrăgătoare porunca Mântuitorului care spune: „împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru.”
După ce timp de 30 de ani ai căutat fericirea în tot şi în toate, şi nu eşti împlinit, îţi aduci aminte să te uiţi şi în sufletul tău, să vezi oare ce este în el. Atunci încep procesele de conştiinţă în legătură cu felul în care ți-ai petrecut tinereţea... atunci rămâi frustrat dacă în urma ta ai lăsat doar chefuri, băute şi fugă după bani. Atunci te gândeşti că poate ar fi trebuit să trăieşti altfel, să te căsătoreşti mai repede, să faci copii mai devreme, să fi muncit mai mult şi mai bine, să fi pus accent pe alte valori ale vieţii.
Aşa se face că tânărul de 30 şi ceva de ani devine înţelept fără să vrea acest lucru, şi începe să mediteze la toate ale lui, la cele ale lumii, şi la cele ale Dumnezeu.
Tânărul acela curajos și puternic de la 20 de ani care ar fi întors lumea doar pentru a-și împlini visele, astăzi pare un copil orfan în mijlocul unei lumi în care nu se mai regăsește.
Da, e adevărat dragii mei tineri! Cu cât trec anii cu atât realizezi că locul tău nu este aici pe pământ și de fapt vrei mult mai mult. Ai în tine idealuri mult mai mari decât cele de la tinerețe, dar lumea cu ale ei păcate nu e vrednică de ele... le-ar călca în picioare la prima auzire a lor.
Devii serios, devii conștient de oamenii din jurul tău, realizezi cât de mult îți poți influența aproapele în bine și rău, și devii mai precaut... mai atent. Nu mai vezi lumea în alb și negru, în bine și rău, în băieți buni și în profitori, ci îți dai seama că lucrurile sunt mult mai nuanțate, că binele și răul se întrepătrund așa de puternic în faptele oamenilor încât nu poți condamna pe nimeni.
Trec anii și realizezi pe pielea ta și nu din poezii că iubirea este cel mai prețios lucru. Iar iubirea doar în sânul familiei și al Bisericii o poți trăi. Dar și familia are multe greutăți... și îți dai seama că nu există drum lin și fără obstacole, oriunde ai încerca să scapi.
Anii trec și realizezi că doar înlăuntrul tău poți găsi ceea ce ai căutat în lumea întreagă.
Nu proiectele grandioase îți aduc bucurie. Nu slava lumii. Nici banii, nici plăcerile de tot felul... ci smerenia și curăția copiilor, darurile oferite celor în nevoi, minutele în genunchi în biserică, atenția familiei și a prietenilor, înțelepciunea lui Dumnezeu.
Anii trec și poruncile lui Dumnezeu, care odininoară îți păreau povești, azi îți par adevăruri universal valabile pentru tot cel născut de la Adam și până la ultimul bebeluș.
Așa se înțelepțește omul!
Experiența vieții te învață multe.
(Claudiu Balan)
http://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-societate/56-viata-cu-si-fara-dumnezeu/19053-tineretea-trece

28 septembrie 2012

Despre iubire

 “Iubirea adevarata este o taina: este delicata,suava si mult prea pura. Este ca un joc curat intre doi copii,care se iubesc mereu cu aceeasi intensitate,exact ca si in prima zi. Iubirea ma arunca in ochii celuilalt,unde ma pierd intr-un ocean de iubire. Iubirea ma sufoca,imi cuprinde inima ca un dor amar si dulce totodata,ma ridica si ma coboara in lumea visului si in prapastia durerii,dar nu pot trai fara ea.Celalalt este sensul meu si rostul meu in timp si vesnicie.Sunt un nimic fara de el,(ea) nu am niciun rost fara el;nu pot gandi ceva coerent si nu-mi pot imagina o clipa a vietii mele in care el sau ea sa nu apara!   Eu sunt cu adevarat eu numai cand ma uit in ochii persoanei iubite. poate ca nu am multe sa ii spun de fiecare data,dar prezenta celuilalt ma arde intr-un foc dulce si racoritor. Mi-e frica sa ma gandesc ca ar putea veni clipa pierderii iubirii:nu va mai avea niciun rost viata mea! Atingerea mainii lui ma ridica la ceruri si ma umple de bucurie.Ma arde pana la epuizare si ma umple de lumina acestui ceresc foc.Cuvantul lui il sorb cu toata fiinta mea si insetez dupa tacerea pe care o las sa se astearna intre noi atunci cand suntem impreuna. Ma simt vesnic doar pentru ca iubesc.Eu nu mai exist decat pentru a iubi .Restul nu conteaza!Restul nu tine de mine si nu are nicio valoare.Vorbesc doar pentru ca am a darui cuvinte de iubire persoanei iubite sau pentru a implora Cerul sa ma aseze si mai curat in inima iubirei mele.Respir doar intre doua intalniri,restul fiind dor,tacere si o dulce moarte a asteptarii.Gandurile mele vin doar din iubire si isi imagineaza o iubire mai deplina.Vad persoana iubita in inima mea ,in fiecare floare,in fiecare nor,in fiecare chip de copil pe care il intalnesc si o aud in visele cele mai dulci,care nu ar trebui vreodata sa se termine.Pasii mei sunt purtati de aceeasi inima:a mea si a persoanei iubite de mine,caci de cand ne-am sarutat prima oara nu mai avem doua inimi.Atunci am inteles ca exist pentru a iubi.Restul este de domeniul trecutului,undeva ascuns intr-un colt uitat al vietii mele.Si ma gandesc doar cum imi va fi viata alaturi de iubirea mea,care a fost creata de Dumnezeu exact pentru mine.  Am invatat sa traiesc de cand iubesc,am invatat ce este vesnicia si Ii pot multumi lui Dumnezeu pentru intensitatea de iubire pe care a revarsat-o in inima mea…Tinerii fara de Dumnezeu nu se pot iubi.Ii vezi ca ard impreuna ca o flacara?Nu te insela,caci ceea ce vezi nu este iubire!Ii uneste o pofta,o placere,o cautare comuna a sensului,DAR NUMAI ATAT.Cand placerea se va sfarsi,atunci se va sfarsi si iubirea lor!Sa luam exemple concrete!Sa presupunem ca unul din parteneri se imbolnaveste grav.Este imobilizat pe un scaun cu rotile .Tot ceea ce se se numeste “viata sexuala”inceteaza cu desavarsire.Chiar putem crede ca vor ramane in viata toate aceste legaturi amoroase din jurul nostru?Nu cumva,intr-un astfel de caz,adevarul va iesi la suprafata???Nu cumva iubirea lor se va dovedi falsa si intemeiata doar pe placeri carnale?In 99% dintre cazuri,cu siguranta absoluta,da!!!!....  Iubirea se naste numai dupa ce Hristos a ajuns sa participle si El la legatura,la prietenia dintre doi tineri.Aceasta cere timp ,daruire si multa rabdare.Scopul unei prietenii nu poate fi unirea trupeaasca,ci iubirea in sine:a fi cu celalalt,a-l iubi nu pentru trupul lui,pentru placerea ce mi-o poate provoca .Celalalt trebuie sa fie bucuria mea,linistea mea,sprijinul la incercare si in suferinta.Celalalt este clipa de fericire intr-o lume egoista si mincinoasa.Este oaza de lumina si de dragoste intr-om viata nedreapta si care imi ofera mult prea des lacrimi si durere pe nedrept.Celalalt trebuie sa mangaie,sa ma sprijine si sa ma ierte atunci cand gresesc.Celalalt trebuie sa ma ajute sa-mi pastrez copilaria,puterea de a merge mai departe si adevarul atunci cand prea multi ma mint sau doar ma ignora.Celalalt este cel care ma hraneste cu sinceritate si imi da taria de a ierta,de a indura si de a o lua meereu de la capat.Celalalt imi da puterea de a fi fericit,de a simti ca am aripi,ca sunt vesnic,ca nu sunt un nimeni,ca vesnicia imi apartine,ca ne apartine amandurora!...”(monahul Paulin de la Putna)



27 august 2012

Sf Nicolae Velimirovici


                          Scrisoarea a 121-a
                         FUNCTIONARULUI POSTAL ILIA K.,
                       DESPRE DOVEDIREA FIINTEI DUMNEZEIESTI



          
      Un prieten al dvs. va spune mereu: „Nu exista Dumnezeu!” Pe dvs. va chinuie acest lucru ca o  bataie cu cnutul.  Va luptati pentru sufletul dvs. si pentru viata dvs. Ati priceput bine: daca nu exista Dumnezeul Cel viu si atotputernic, mai tare ca moartea, atunci moartea e singurul Dumnezeu atotputernic. Atunci toate fapturile vii din lume sunt jucarii în ghearele mortii atotputernice, ca un soricel în ghearele unei pisici flamânde. Odata, tulburat, i-ati zis sarmanului dvs. prieten: „Dumnezeu exista, tu nu existi!” Si  n-ati gresit - fiindca cei ce se despart de Vesnicul Datator de viata în aceasta lume vor fi despartiti de El si în cealalta: si astfel, nu vor sti nici aici, nici dincolo de  Maretul  Facator al tuturor  fapturilor. Iar a fi despartit de El este mai rau decât a nu exista.

În locul dvs., i-as mai spune si urmatoarele: Gresesti, prietene, când spui ca nu exista Dumnezeu. Mai corect ar fi daca ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” - fiindca vezi si singur ca ceilalti oameni din jurul tau îl simt pe Dumnezeu, drept care si spun: „Exista Dumnezeu”. Asadar, treaba nu e ca nu exista Dumnezeu, ci ca tu nu îl ai.
Gresesti ca un bolnav care ar spune: „Nu exista sanatate pe lume”. El poate spune fara a minti doar: „Eu nu am  sanatate”, iar spunând: „Nu exista  sanatate pe lume îndeobste”, minte.
Gresesti ca un orb care ar spune: „Nu exista lumina pe lume”. Exista lumina, lumea toata e plina de lumina - însa el, sarmanul orb, nu are lumina. Daca ar fi sa vorbeasca drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumina”.
Gresesti ca un cersetor care ar grai: „Nu exista aur pe lume”. Exista aur; exista si pe pamânt si sub pamânt. Cine spune ca nu exista aur nu spune adevarul. Ar spune adevarul daca ar zice: „Eu nu am aur”.Gresesti ca un  raufacator care ar grai: „Nu exista bunatate în lume”. În el nu este bunatate, în lume este. Ca atare, nu ar gresi numai daca ar spune: „Eu nu am bunatate”.
Asa si tu, vecine, gresesti când spui ca nu exista Dumnezeu - caci daca tu nu ai ceva, asta nu înseamna  ca nu are nimeni sau  ca îndeobste nu exista. Sau cine te-a împuternicit, 
spune-mi, ca sa vorbesti în numele întregii lumi? Cine ti-a dat dreptul sa pui boala ta pe seama tuturor si sa arunci neputinta ta asupra tuturor?
Iar de vei recunoaste si vei spune: „Nu-L am pe Dumnezeu”, atunci vei spune adevarul si vei rosti o marturisire - fiindca au fost si sunt oameni exceptionali, dar care într-adevar nu-L au pe Dumnezeu. Dumnezeu, însa, îi are pe ei - îi are pâna la ultima lor suflare. Daca si cu ultima suflare vor declara ca nu îl au pe Dumnezeu, atunci nici Dumnezeu nu-i mai are pe ei. Si îi scrie la cheltuieli. Drept aceea te rog, prietene, pentru sufletul  tau, pentru viata  si împaratia cea vesnica, pentru lacrimile si  ranile lui Hristos: te rog, prefa  marturisirea ta de îndaratnicie în  marturisire de pocainta. Iar ceea ce trebuie  sa faci dupa aceea  îti va spune Biserica - întreaba!
Pace tie si binecuvântare de la Domnul!

                                      Raspunsuri la intrebarile lumii de azi - Sf Nicolae Velimirovici

23 august 2012

                     Darurile lui Hristos si nerecunostinta oamenilor
                                                       
    Cand cuviosul se afla inca pe prima treapta a pocaintei si nu implinise inca trei ani de cand a lasat viata cea rea, i-a venit un gand rau:
   "De atata vreme ma rog Domnului meu Iisus Hristos si n-am primit nici un dar de la El. Se vede ca mi-am intinat Sfantul Botez cu multe nelegiuiri si de aceea ma nesocoteste Dumnezeu". Dupa aceste ganduri s-a mahnit putin si apoi a adormit acolo unde se afla. Atunci a vazut in somn ca se gasea intr-o biserica uriasa si se ruga lui Hristos. Cum statea cu fata spre rasarit si cu mainile ridicate, a vazut inaintea lui un tron minunat. In jurul lui stateau heruvimi si serafimi si multime de ingeri imbracati in alb. In timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos si foarte bland. Nifon a inteles ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.


    Atunci si-a ridicat privirea si mainile spreEl si s-a rugat: Doamne Dumnezeul Meu, asculta rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea si restul psalmului. El si-a plecat capul si a primit rugaciunea cuviosului. Sfantul ii ceruse sa scape de duhul nepasarii si sa-l alunge departe. Cand Nifon a terminat rugaciunea, Domnul si-a ridicat capul si a intors fata Sa spre el, aratand prin aceasta ca i-a auzit rugaciunea si a primit-o. Apoi i-a zis:
   -M-ai mahnit astazi, Nifone, cand te-ai suparat zicand : "De atatea ori am rugat pe Domnul si nu mi-a dat nici un dar". Fie, dar nu spui tu in fiecare zi: "Doamne sa nu fiu slavit in aceasta viata?" De ce, dar, te superi? Apoi nu te gandesti ca ti-am dat aerul pe care il respiri? Acesta nu este un dar? Iar voi ce mi-ati dat ca sa cumparati aceste daruri? M-ati rastignit pe cruce, M-ati palmuit, M-ati adapat cu otet si fiere si toate celelalte pe care le stii... Apoi, si Preacuratul Trup si Preacinstitul Sange pe care vi l-am dat, nu sunt daruri? Copacii campului, pasarile cerului si pestii marilor, acestea nu sunt daruri?
   Nu cumva n-am murit si n-am fost ingropat pentru mantuirea voastra? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a facut atata bine? Mai ales tu, Nifone, nu uita ca ti-am iertat multe si grele pacate. Ai bagat de seama ca am ridicat capul la rugaciunea ta? Asa fac la fiecare care se roaga, chiar daca el nu ma vede. Vrei deci, un dar si mai mare? Iata de acum si pana la sfarsitul veacului vei fi mangaiere si ajutor celor ce sunt pe moarte si multi isi vor usura mantuirea cu chemarea numelui tau. Iata ca si diavolul nepasarii, de care m-ai rugat sa te izbavesc, acum este legat.


                                                  [Din viata Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului]

25 decembrie 2010

Predica de Craciun- Parintele Cleopa




  Mare este praznicul imparatesc de astazi. S-a nascut Hristos Domnul din Fecioara Maria in pestera cea saraca din orasul Betleem. Astazi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pamant ca sa ne indumnezeiasca, sa ne izbaveasca de intunericul necredintei si de legatura pacatelor si sa ne ridice din nou la cinstea cea dintai. Sunt, iata doua mii de ani de cand s-a intrupat Mantuitorul lumii, de cand s-a culcat in iesle, de cand L-au cinstit magii cu daruri - aur, smirna si tamaie -, de cand Il cauta Irod sa-l ucida, de cand I s-au inchinat pastorii din Betleem si de cand I-au cantat ingerii primul colind, prima cantare ingereasca de bucurie si impacare. Imnul pacii si al impacarii intre cer si pamant, intre Dumnezeu si oameni pe care l-au cantat ingerii la Betleem este acesta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire.




  Astazi si Biserica noastra Ortodoxa salta de frumusetea cantarilor care au inceput sa se cante cu mult mai inainte de Craciun: "Hristos Se naste, slaviti-l; Hristos din ceruri, intampinati-l; Hristos pe pamant, inaltati-va. Cantati Domnului tot pamantul!" (Catavasiile Nasterii Domnului).
 Astazi copiii cu steaua vestesc bucuria Nasterii Domnului in casele noastre, iar crestinii canta pe tot pamantul colinde sfinte care veselesc inimile credinciosilor si slavesc pe Iisus Hristos, care a venit la noi sa ne impace si sa ne mantuiasca.
  Astazi clopotele vestesc Nasterea Domnului pe pamant, iar Sfintele Biserici, pline de credinciosi, salta de bucurie si de frumusetea slujbelor, caci astazi a venit la noi Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. Astazi toti crestinii buni, impacati unii cu altii si dezlegati de pacate, vin la biserica sa cante, sa se roage, sa-l intampine pe imparatul Hristos si sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului.
  Sa stiti, fratilor, ca Hristos S-a nascut cu trupul numai o data la Betleem, dar duhovniceste Se naste permanent in inimile si sufletele noastre, prin biserica, prin rugaciune, prin Sfanta Liturghie si prin Sfintele Taine. Caci pestera din Betleem s-a transformat in nenumarate biserici crestine, raspandite astazi in toata lumea. Ieslea in care S-a culcat Hristos este inlocuita astazi cu Sfintele Altare in care se savarseste Sfanta Liturghie si se sfinteste Trupul si Sangele Domnului. Fecioara Maria inchipuieste Biserica Legii harului intemeiata de Hristos, pe care nici portile iadului nu pot s-o biruiasca (Matei 16, 18).
Iosif inchipuieste Legea Veche, care nu poate mantui pe oameni. Steaua de la rasarit, care calauzea pe magi, este invatatura Sfintei Evanghelii, care calauzeste pe toata lumea spre Dumnezeu pe calea mantuirii. Magii inchipuiesc toate neamurile pamantului chemate la credinta crestina. Pastorii oilor de la Betleem inchipuiesc pe toti pastorii Bisericii Ortodoxe - episcopi, preoti si diaconi - care pastoresc turma lui Hristos spre mantuire. Iar darurile aduse de magi inchipuiesc toate faptele bune pe care trebuie sa le facem si sa le inchinam lui Hristos.





   Fara pastori sufletesti, fara Biserica, fara Sfanta Liturghie, fara Sfintele Taine, fara credinta dreapta si fapte bune, Hristos nu vine la noi, nu Se naste in inimile si casele noastre si nu ne putem mantui. Deci sa iubim biserica precum iubim pe Iisus Hristos Domnul. Sa ascultam de preoti si episcopi asa cum ascultam de Dumnezeu. Sa traim in dragoste unii cu altii, ca toti suntem frati si copii ai lui Hristos. Sa cantam astazi cantari de lauda Pruncului Iisus Care S-a nascut pe pamant pentru mantuirea noastra si sa ne rugam impreuna ca Domnul pacii sa faca pace in sufletele noastre, sa faca pace intre toate popoarele pamantului, ca sa ne izbavim de razboaie si de moarte si sa putem canta impreuna cu totii cantarea pe care o cantau ingerii la Betleem: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace si intre oameni bunavoire. Amin.